Din umilele mele cunostinte de psihologie stiu ca pana la 5 ani e destul de greu sa iti formezi amintiri. Multe dintre amintirile pe care le achizitionam pana in varsta de 5 ani sunt mai degraba intiparite in minte prin intermediul evocarilor de mai tarziu. Cu alte cuvinte, daca toata copilaria parintii iti spun ca pana la varsta de 5 ani ai fost un betiv, ajungi chiar sa-ti amintesti cum tineai sticla in mana pe la 3 ani.
Cam asta se intampla si cu mine. Si nu doar cu mine. Multe dintre filmele americane despre societatea secolului trecut au fost atat de bine realizate si promovate publicului larg incat m-au facut sa retraiesc vremurile alea. De acolo. Ca multi conationali de varsta mea, aproape ca empatizez mai tare cu americanii decat cu romanii. Si asta pentru ca ei au stiut cum sa evoce trecutul, in pofida faptului ca printii, bunicii si rudele au incercat sa-mi reconstituie si ei trecutul.
Asa ca ar fi bine sa avem grija pe cine lasam sa ne construiasca imaginea trecutului. S-ar putea sa nu fie al nostru si asta ar trezi conflicte.
Pana una alta, o melodie pe care probabil ca parintii sau bunicii mei nu au ascultat-o niciodata:
