Mulholland Drive e un film nebun, aparut in 2001. L-am evitat de cateva ori tocmai pentru ca stiam ca e destul de complicat. Si pe deasupra compania nu parea pootrivita. Acum ca l-am vazut ma simt cu sufletul usurat si cu capul ingreunat. Ideea e ca dupa aproape 2 ore de film mai vin vreo 30 de minute in care ti se demonstreaza ca nu ai inteles nimic. Si aici e cheia (si la propriu si la figurat, si in film si in afara lui). Cu cat ai fost mai suspicios (retinand totusi toate detaliile), cu atat ai sanse mai mari sa descifrezi ideea filmului... care de altfel e foarte simpla, contrar alegoriilor nascocite de unii critici de film. Ce-i drept, dupa ce am vazut filmul am citit cateva review-uri, chiar si indiciile regizorului cu privire la dezlegarea puzzle-ului.
In final ce-mi place cel mai mult la filmul asta e faptul ca fiecare scena are o insemnatate. Fiecare cuvant, fiecare imagine si uneori, chiar si culorile.
Simplu: Esti prost si din cauza asta ai de pierdut. Si totusi, nimeni nu te-mpiedica sa visezi.
